Guvernele Republicii Moldova și Germaniei negociază un acord în valoare de 8,6 milioane euro

  • 20.05.2020
  • 15

Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi inițierea negocierilor cu Guvernul Republicii Federale Germania privind semnarea unui acord în valoare de 8,6 milioane euro.

Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, acordul prevede acordarea asistenței tehnice adiționale, în valoare de 8,6 milioane euro, pentru finanțarea următoarelor proiecte în derulare: modernizarea serviciilor publice locale, combaterea și prevenirea corupției, consilierea Guvernului Republicii Moldova în domeniul politicii economice, precum și fonduri pentru studii și specialiști.

„Acordul are drept scop final combaterea sărăciei și dezvoltarea economică, socială și ecologică a Republicii Moldova. Astfel, statele se angajează în vederea realizării unei dezvoltări globale durabile, exprimată în aceeași măsură prin eficacitate economică, justiție socială, sustenabilitate ecologică și bună guvernare”, a conchis Ministrul Finanțelor.

Menționăm că, autoritatea împuternicită de către Guvernul Republicii Federale Germane să implementeze tratatul respectiv este Agenția de cooperare Internațională a Germaniei.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY